Cu gândul la Platon…
Scurtă reflecție despre Stat, pe înțelesul tuturor.
Statul este o formă de organizare politică și juridică a unei societăți, care exercită autoritatea asupra unui anumit teritoriu și a populației care-l locuiește sau, mai simplu, Statul este o organizație care conduce țara și stabilește regulile după care funcționează societatea.
În practică, Statul este susținut de instituțiile sale care au rol distinct și reglementat în Legea Fundamentală.
Astfel, Parlamentul adoptă Legi, fiind unica autoritate legiuitoare. Guvernul aplică aceste legi, este instituția care conduce și administrează un Stat și asigură buna gestionare a treburilor publice prin găsirea soluțiilor celor mai potrivite pentru a asigura o viață decentă populației.
Puterea Judecătorească este cea care înfăptuiește Justiția și care are rolul de a se asigura că legile sunt respectate.
Legea fundamentală este apărată de Curtea Constituțională, autoritate politico-jurisdicțională, independentă față de orice altă autoritate publică.
Peste toate, Președintele reprezintă Statul și veghează la respectarea Legii Fundamentale și buna funcționare a societății, este un catalizator al tuturor forțelor politice și a societății civile pentru bunul mers al țării.
Și bineînțeles, în Statul timpului nostru, trebuie luate în considerare și “puterile nestatale”, private sau “de fapt” cum ar fi “puterea media”, “puterea științifică (experții)“ și grupurile de presiune ( politice, economice sau sociale).
Principiul separației și al echilibrului puterilor în stat ( în forma checks and balances) este coloana vertebrală a Statului.
Dar, instituțiile Statului sunt, în concret, conduse de oameni.
Conducătorii, cei care fac legile, iau deciziile și le aplică, sunt responsabili de buna funcționare a societății.
Când conducătorii respectă Legea, suntem într-un Stat de Drept.
Prin urmare, ar trebui să privim, mai întâi, către Oameni.
Preocupat de problema polis- ului, a organizării statului, la 40 de ani, Platon a întemeiat Academia unde și-a prezentat gândirea filosofică ca pe un exercițiu spiritual al formării de sine în confruntarea dintre imperativul politic unde e vorba de succes și putere și imperativul moral , descoperirea a ceea ce este “adevăratul bine.”
Să te străduiești să gândești corect,să fii gata să abandonezi o opinie anterioară pentru că ai descoperit că e falsă ori adevărată doar în parte înseamnă să te supui de la început adevărului și să fi deschis argumentului altuia, este o purificare a spiritului pentru că astfel el învață să prefere oricând adevărul și să încerce un nou punct de vedere.
Platon a imaginat în Republica sa Statul ca o amplificare a omului individual.
El a gândit că sufletul are trei niveluri.Primul este situat la nivelul stomacului, loc al dorințelor, pofticios.Al doilea este situat la nivelul diafragmei, având ca trăsătură curajul, angajarea în luptă pentru o cauză sau alta iar al treilea, sufletul rațional, aflat la nivelul capului.Fiecare dintre cele trei niveluri este indispensabil în ierarhia astfel stabilită.La fel e și cu locuitorii Cetății.
Țăranii și meșteșugarii se plasează la nivelul dorinței, războinicii la nivelul curajului iar magistrații la nivelul înțelepciunii.Fiecărui nivel al sufletului îi coraspunde o virtute proprie iar când fiecare din aceste virtuți este practicată la nivelul corespunzător al sufletului, atunci virtutea cea mai înaltă , dreptatea care însemna în viziunea platoniciană armonia, domnește supra întregului, fie că este omul individual sau Statul.
Astfel, sufletul deziderativ, fără a avea nevoie de curaj, trebuie să posede virtutea cumpătării, sufletul curajos virtutea curajului iar cel rational, virtutea înțelepciunii.
Platon imaginează o ierarhie în care fiecare trebuie să-și respecte locul.Virtuțile proprii țăranilor și meșteșugarilor nu trebuie să fie străine războinicilor care trebuie să-și înfâneze dorințele iar magistrații în plus față de virtutea proprie,înțelepciunea, trebuie să fie capabili de cumpătare ca țăranii și meșteșugarii și de curaj, asemenea războinicilor.
Pentru Platon politica este subordonată moralei iar omul nu poate alege să se folosească de minciună sau viclenie pentru că nimeni nu ar alege de bună voie boala sufletului.
Platon a gândit așa în jurul anului 387 a.CHr.
Desigur că Platon era la origine un aristocrat ceea ce părea a-l predestina să ocupe înalte funcții în stat.După ce și-a văzut maestrul, pe Socrate, bând cucută fiind găsit vinovat de juriul atenian, (e drept, cu o majoritate relativ restrânsă), pentru vina de a-i corupe pe tineri învățându-i gândirea critică, a părăsit Atena și s-a stabilit în Sicilia unde a încercat să-l formeze pe tânărul principe Dion pentru a face din el filosoful rege al visurilor sale, proiect care însă, a eșuat.
Probabil, deși nu a căutat pentru el puterea, Platon a dorit să exercite influența politică.
Chiar dacă statul imaginat de Platon, tributar ideilor vremii lui, este unul în lumea Ideilor, este sigur că filozoful a văzut esențială Educația, formarea oamenilor din Cetate în așa fel încât să fie capabili să judece drept , să poată discerne adevăratul bine pentru că numai astfel vor refuza, în orice împrejurare, să reducă acțiunea politică la o abilă folosire a tehnicilor de reușită ( scopul scuză mijloacele) și pentru că spiritul educatm răspunde unei exigențe absolute impusă de practicarea virtuții la cel mai înalt nivel, în sensul armoniei desăvârșite.
Cu gândul la Platon…
Scurtă reflecție despre Stat, pe înțelesul tuturor
Statul este o formă de organizare politică și juridică a unei societăți, care exercită autoritatea asupra unui anumit teritoriu și a populației care-l locuiește sau, mai simplu, Statul este o organizație care conduce țara și stabilește regulile după care funcționează societatea.
În practică, Statul este susținut de instituțiile sale care au rol distinct și reglementat în Legea Fundamentală.
Astfel, Parlamentul adoptă Legi, fiind unica autoritate legiuitoare, Guvernul aplică aceste legi, este instituția care conduce și administrează un Stat și asigură buna gestionare a treburilor publice prin găsirea soluțiilor celor mai potrivite pentru a asigura o viață decentă populației.
Puterea Judecătorească este cea care înfăptuiește Justiția și care are rolul de a se asigura că legile sunt respectate.
Legea fundamentală este apărată de Curtea Constituțională, autoritate politico-jurisdicțională, independentă față de orice altă autoritate publică.
Peste toate, Președintele reprezintă Statul și veghează la respectarea Legii Fundamentale și buna funcționare a societății, este un catalizator al tuturor forțelor politice și a societății civile pentru bunul mers al țării.
Și bineînțeles, în Statul timpului nostru, trebuie luate în considerare și “puterile nestatale”, private sau “de fapt” cum ar fi “puterea media”, “puterea științifică (experții)“ și grupurile de presiune ( politice, economice sau sociale).
Principiul separației și al echilibrului puterilor în stat ( în forma checks and balances) este coloana vertebrală a Statului.
Dar, instituțiile Statului sunt, în concret, conduse de oameni.
Conducătorii, cei care fac legile, iau deciziile și le aplică, sunt responsabili de buna funcționare a societății.
Când conducătorii respectă Legea, suntem într-un Stat de Drept.
Prin urmare, ar trebui să privim, mai întâi, către Oameni.
Preocupat de problema polis- ului, a organizării statului, la 40 de ani, Platon a întemeiat Academia unde și-a prezentat gândirea filosofică ca pe un exercițiu spiritual al formării de sine în confruntarea dintre imperativul politic unde e vorba de succes și putere și imperativul moral , descoperirea a ceea ce este “adevăratul bine.”
Să te străduiești să gândești corect,să fii gata să abandonezi o opinie anterioară pentru că ai descoperit că e falsă ori adevărată doar în parte înseamnă să te supui de la început adevărului și să fi deschis argumentului altuia, este o purificare a spiritului pentru că astfel el învață să prefere oricând adevărul și să încerce un nou punct de vedere.
Platon a imaginat în Republica sa Statul ca o amplificare a omului individual.
El a gândit că sufletul are trei niveluri.Primul este situat la nivelul stomacului, loc al dorințelor, pofticios.Al doilea este situat la nivelul diafragmei, având ca trăsătură curajul, angajarea în luptă pentru o cauză sau alta iar al treilea, sufletul rațional, aflat la nivelul capului.Fiecare dintre cele trei niveluri este indispensabil în ierarhia astfel stabilită.La fel e și cu locuitorii Cetății.
Țăranii și meșteșugarii se plasează la nivelul dorinței, războinicii la nivelul curajului iar magistrații la nivelul înțelepciunii.Fiecărui nivel al sufletului îi coraspunde o virtute proprie iar când fiecare din aceste virtuți este practicată la nivelul corespunzător al sufletului, atunci virtutea cea mai înaltă , dreptatea care însemna în viziunea platoniciană armonia, domnește supra întregului, fie că este omul individual sau Statul.
Astfel, sufletul deziderativ, fără a avea nevoie de curaj, trebuie să posede virtutea cumpătării, sufletul curajos virtutea curajului iar cel rational, virtutea înțelepciunii.
Platon imaginează o ierarhie în care fiecare trebuie să-și respecte locul.Virtuțile proprii țăranilor și meșteșugarilor nu trebuie să fie străine războinicilor care trebuie să-și înfâneze dorințele iar magistrații în plus față de virtutea proprie,înțelepciunea, trebuie să fie capabili de cumpătare ca țăranii și meșteșugarii și de curaj, asemenea războinicilor.
Pentru Platon politica este subordonată moralei iar omul nu poate alege să se folosească de minciună sau viclenie pentru că nimeni nu ar alege de bună voie boala sufletului.
Platon a gândit așa în jurul anului 387 a.CHr.
Desigur că Platon era la origine un aristocrat ceea ce părea a-l predestina să ocupe înalte funcții în stat.După ce și-a văzut maestrul, pe Socrate, bând cucută fiind găsit vinovat de juriul atenian, (e drept, cu o majoritate relativ restrânsă), pentru vina de a-i corupe pe tineri învățându-i gândirea critică, a părăsit Atena și s-a stabilit în Sicilia unde a încercat să-l formeze pe tânărul principe Dion pentru a face din el filosoful rege al visurilor sale, proiect care însă, a eșuat.
Probabil, deși nu a căutat pentru el puterea, Platon a dorit să exercite influența politică.
Chiar dacă statul imaginat de Platon, tributar ideilor vremii lui, este unul în lumea Ideilor, este sigur că acesta a văzut esențială Educația, formarea oamenilor din Cetate în așa fel încât să fie capabili să judece drept , să poată discerne adevăratul bine pentru că numai astfel vor refuza, în orice împrejurare, să reducă acțiunea politică la o abilă folosire a tehnicilor de reușită ( scopul scuză mijloacele) și pentru că spiritul lor, educat, răspunde unei exigențe absolute impusă de practicarea virtuții la cel mai înalt nivel, în sensul armoniei desăvârșite.
v
Cu gândul la Platon…
Scurtă reflecție despre Stat, pe înțelesul tuturor
Statul este o formă de organizare politică și juridică a unei societăți, care exercită autoritatea asupra unui anumit teritoriu și a populației care-l locuiește sau, mai simplu, Statul este o organizație care conduce țara și stabilește regulile după care funcționează societatea.
În practică, Statul este susținut de instituțiile sale care au rol distinct și reglementat în Legea Fundamentală.
Astfel, Parlamentul adoptă Legi, fiind unica autoritate legiuitoare, Guvernul aplică aceste legi, este instituția care conduce și administrează un Stat și asigură buna gestionare a treburilor publice prin găsirea soluțiilor celor mai potrivite pentru a asigura o viață decentă populației.
Puterea Judecătorească este cea care înfăptuiește Justiția și care are rolul de a se asigura că legile sunt respectate.
Legea fundamentală este apărată de Curtea Constituțională, autoritate politico-jurisdicțională, independentă față de orice altă autoritate publică.
Peste toate, Președintele reprezintă Statul și veghează la respectarea Legii Fundamentale și buna funcționare a societății, este un catalizator al tuturor forțelor politice și a societății civile pentru bunul mers al țării.
Și bineînțeles, în Statul timpului nostru, trebuie luate în considerare și “puterile nestatale”, private sau “de fapt” cum ar fi “puterea media”, “puterea științifică (experții)“ și grupurile de presiune ( politice, economice sau sociale).
Principiul separației și al echilibrului puterilor în stat ( în forma checks and balances) este coloana vertebrală a Statului.
Dar, instituțiile Statului sunt, în concret, conduse de oameni.
Conducătorii, cei care fac legile, iau deciziile și le aplică, sunt responsabili de buna funcționare a societății.
Când conducătorii respectă Legea, suntem într-un Stat de Drept.
Prin urmare, ar trebui să privim, mai întâi, către Oameni.
Preocupat de problema polis- ului, a organizării statului, la 40 de ani, Platon a întemeiat Academia unde și-a prezentat gândirea filosofică ca pe un exercițiu spiritual al formării de sine în confruntarea dintre imperativul politic unde e vorba de succes și putere și imperativul moral , descoperirea a ceea ce este “adevăratul bine.”
Să te străduiești să gândești corect,să fii gata să abandonezi o opinie anterioară pentru că ai descoperit că e falsă ori adevărată doar în parte înseamnă să te supui de la început adevărului și să fi deschis argumentului altuia, este o purificare a spiritului pentru că astfel el învață să prefere oricând adevărul și să încerce un nou punct de vedere.
Platon a imaginat în Republica sa Statul ca o amplificare a omului individual.
El a gândit că sufletul are trei niveluri.Primul este situat la nivelul stomacului, loc al dorințelor, pofticios.Al doilea este situat la nivelul diafragmei, având ca trăsătură curajul, angajarea în luptă pentru o cauză sau alta iar al treilea, sufletul rațional, aflat la nivelul capului.Fiecare dintre cele trei niveluri este indispensabil în ierarhia astfel stabilită.La fel e și cu locuitorii Cetății.
Țăranii și meșteșugarii se plasează la nivelul dorinței, războinicii la nivelul curajului iar magistrații la nivelul înțelepciunii.Fiecărui nivel al sufletului îi coraspunde o virtute proprie iar când fiecare din aceste virtuți este practicată la nivelul corespunzător al sufletului, atunci virtutea cea mai înaltă , dreptatea care însemna în viziunea platoniciană armonia, domnește supra întregului, fie că este omul individual sau Statul.
Astfel, sufletul deziderativ, fără a avea nevoie de curaj, trebuie să posede virtutea cumpătării, sufletul curajos virtutea curajului iar cel rational, virtutea înțelepciunii.
Platon imaginează o ierarhie în care fiecare trebuie să-și respecte locul.Virtuțile proprii țăranilor și meșteșugarilor nu trebuie să fie străine războinicilor care trebuie să-și înfâneze dorințele iar magistrații în plus față de virtutea proprie,înțelepciunea, trebuie să fie capabili de cumpătare ca țăranii și meșteșugarii și de curaj, asemenea războinicilor.
Pentru Platon politica este subordonată moralei iar omul nu poate alege să se folosească de minciună sau viclenie pentru că nimeni nu ar alege de bună voie boala sufletului.
Platon a gândit așa în jurul anului 387 a.CHr.
Desigur că Platon era la origine un aristocrat ceea ce părea a-l predestina să ocupe înalte funcții în stat.După ce și-a văzut maestrul, pe Socrate, bând cucută fiind găsit vinovat de juriul atenian, (e drept, cu o majoritate relativ restrânsă), pentru vina de a-i corupe pe tineri învățându-i gândirea critică, a părăsit Atena și s-a stabilit în Sicilia unde a încercat să-l formeze pe tânărul principe Dion pentru a face din el filosoful rege al visurilor sale, proiect care însă, a eșuat.
Probabil, deși nu a căutat pentru el puterea, Platon a dorit să exercite influența politică.
Chiar dacă statul imaginat de Platon, tributar ideilor vremii lui, este unul în lumea Ideilor, este sigur că acesta a văzut esențială Educația, formarea oamenilor din Cetate în așa fel încât să fie capabili să judece drept , să poată discerne adevăratul bine pentru că numai astfel vor refuza, în orice împrejurare, să reducă acțiunea politică la o abilă folosire a tehnicilor de reușită ( scopul scuză mijloacele) și pentru că spiritul lor, educat, răspunde unei exigențe absolute impusă de practicarea virtuții la cel mai înalt nivel, în sensul armoniei desăvârșite.
v
Cu gândul la Platon…
Scurtă reflecție despre Stat, pe înțelesul tuturor
Statul este o formă de organizare politică și juridică a unei societăți, care exercită autoritatea asupra unui anumit teritoriu și a populației care-l locuiește sau, mai simplu, Statul este o organizație care conduce țara și stabilește regulile după care funcționează societatea.
În practică, Statul este susținut de instituțiile sale care au rol distinct și reglementat în Legea Fundamentală.
Astfel, Parlamentul adoptă Legi, fiind unica autoritate legiuitoare, Guvernul aplică aceste legi, este instituția care conduce și administrează un Stat și asigură buna gestionare a treburilor publice prin găsirea soluțiilor celor mai potrivite pentru a asigura o viață decentă populației.
Puterea Judecătorească este cea care înfăptuiește Justiția și care are rolul de a se asigura că legile sunt respectate.
Legea fundamentală este apărată de Curtea Constituțională, autoritate politico-jurisdicțională, independentă față de orice altă autoritate publică.
Peste toate, Președintele reprezintă Statul și veghează la respectarea Legii Fundamentale și buna funcționare a societății, este un catalizator al tuturor forțelor politice și a societății civile pentru bunul mers al țării.
Și bineînțeles, în Statul timpului nostru, trebuie luate în considerare și “puterile nestatale”, private sau “de fapt” cum ar fi “puterea media”, “puterea științifică (experții)“ și grupurile de presiune ( politice, economice sau sociale).
Principiul separației și al echilibrului puterilor în stat ( în forma checks and balances) este coloana vertebrală a Statului.
Dar, instituțiile Statului sunt, în concret, conduse de oameni.
Conducătorii, cei care fac legile, iau deciziile și le aplică, sunt responsabili de buna funcționare a societății.
Când conducătorii respectă Legea, suntem într-un Stat de Drept.
Prin urmare, ar trebui să privim, mai întâi, către Oameni.
Preocupat de problema polis- ului, a organizării statului, la 40 de ani, Platon a întemeiat Academia unde și-a prezentat gândirea filosofică ca pe un exercițiu spiritual al formării de sine în confruntarea dintre imperativul politic unde e vorba de succes și putere și imperativul moral , descoperirea a ceea ce este “adevăratul bine.”
Să te străduiești să gândești corect,să fii gata să abandonezi o opinie anterioară pentru că ai descoperit că e falsă ori adevărată doar în parte înseamnă să te supui de la început adevărului și să fi deschis argumentului altuia, este o purificare a spiritului pentru că astfel el învață să prefere oricând adevărul și să încerce un nou punct de vedere.
Platon a imaginat în Republica sa Statul ca o amplificare a omului individual.
El a gândit că sufletul are trei niveluri.Primul este situat la nivelul stomacului, loc al dorințelor, pofticios.Al doilea este situat la nivelul diafragmei, având ca trăsătură curajul, angajarea în luptă pentru o cauză sau alta iar al treilea, sufletul rațional, aflat la nivelul capului.Fiecare dintre cele trei niveluri este indispensabil în ierarhia astfel stabilită.La fel e și cu locuitorii Cetății.
Țăranii și meșteșugarii se plasează la nivelul dorinței, războinicii la nivelul curajului iar magistrații la nivelul înțelepciunii.Fiecărui nivel al sufletului îi coraspunde o virtute proprie iar când fiecare din aceste virtuți este practicată la nivelul corespunzător al sufletului, atunci virtutea cea mai înaltă , dreptatea care însemna în viziunea platoniciană armonia, domnește supra întregului, fie că este omul individual sau Statul.
Astfel, sufletul deziderativ, fără a avea nevoie de curaj, trebuie să posede virtutea cumpătării, sufletul curajos virtutea curajului iar cel rational, virtutea înțelepciunii.
Platon imaginează o ierarhie în care fiecare trebuie să-și respecte locul.Virtuțile proprii țăranilor și meșteșugarilor nu trebuie să fie străine războinicilor care trebuie să-și înfâneze dorințele iar magistrații în plus față de virtutea proprie,înțelepciunea, trebuie să fie capabili de cumpătare ca țăranii și meșteșugarii și de curaj, asemenea războinicilor.
Pentru Platon politica este subordonată moralei iar omul nu poate alege să se folosească de minciună sau viclenie pentru că nimeni nu ar alege de bună voie boala sufletului.
Platon a gândit așa în jurul anului 387 a.CHr.
Desigur că Platon era la origine un aristocrat ceea ce părea a-l predestina să ocupe înalte funcții în stat.După ce și-a văzut maestrul, pe Socrate, bând cucută fiind găsit vinovat de juriul atenian, (e drept, cu o majoritate relativ restrânsă), pentru vina de a-i corupe pe tineri învățându-i gândirea critică, a părăsit Atena și s-a stabilit în Sicilia unde a încercat să-l formeze pe tânărul principe Dion pentru a face din el filosoful rege al visurilor sale, proiect care însă, a eșuat.
Probabil, deși nu a căutat pentru el puterea, Platon a dorit să exercite influența politică.
Chiar dacă statul imaginat de Platon, tributar ideilor vremii lui, este unul în lumea Ideilor, este sigur că acesta a văzut esențială Educația, formarea oamenilor din Cetate în așa fel încât să fie capabili să judece drept , să poată discerne adevăratul bine pentru că numai astfel vor refuza, în orice împrejurare, să reducă acțiunea politică la o abilă folosire a tehnicilor de reușită ( scopul scuză mijloacele) și pentru că spiritul lor, educat, răspunde unei exigențe absolute impusă de practicarea virtuții la cel mai înalt nivel, în sensul armoniei desăvârșite.