Uneori, un simplu loc iti scoate la suprafață amintiri pe care le-ai crezut demult ferecate intr-un colt secret din suflet, ca intr-un cufăr a cărui cheie a fost anume aruncată pentru a le ține, veșnic, ascunse…
Era o dimineță absolut obișnuită pe care mă chinuiam să o umplu dar, cum gândurile nu îmi dădeau pace, am ieșit în vâltoarea zilei, mergând fără țintă, alunecând printre oameni fără să-i văd, sub apăsarea soarelui care se înălțase pe cer.
Pașii m-au purtat aiurea pe străzi până când contururi cunoscute de case și apoi verdele parcului mi-au trezit atenția.Sunt pe strada Glinka. Mihail Ivanovici Glinka.Strada, ca și acum 35 de ani, poartă numele compozitorului rus considerat părintele muzicii clasice ruse.
Sunt pe strada Glinka…
Acum mai bine de 35 de ani, ca tânără avocată stagiară am venit în București să dau examenul de definitivat în avocatură.
Un examen care îți punea la încercare, în primul rând, rezistența fizică.
Am intrat în examen la ora 9 a.m, începând cu prima probă orală, care mi s-a părut ce mai ușoară, Legea de organizare a profesiei.
La ora 18 p.m, am intrat la ultima probă: dreptul penal.În acea zi, nu am mâncat și nu am băut apă.Cel care ne examina era George Antoniu, marele Profesor Penalist, doctor multi honoris causa,eminența cenușie a științelor penale, continuator al operei remarcabilului Profesor Vintilă Dongoroz.Profesorul , a cărui exigență o cunoșteam toți, îmi dădea o neliniște nebună… De aceea, am lăsat, ultima, proba orală la penal. Cei care intraseră înaintea mea la penal, ieșiseră, unul câte unul, cu umerii prăbușiți.Niciunul nu trecuse examenul.Care a fost probelma? am întrebat.Și fiecare, a avut același răspuns.Habar nu am avut de lățimea mării teritoriale la aplicarea legii penale în spațiu, principiul teritorialității…
Am făcut un efort de memorie, după ce am respirat adânc, sperând să-mi reglez și bătăile inimii.
Era ultima probă, sfârșitul zilei.Am tras aer în piept și am intrat.În fața mea, din spatele ochelarilor, mă privea cu ochi severi, Marele Profesor!Am tras biletul și am început să turui despre omorul prin cruzimi.N-a durat mult și Profesorul m-a întrerupt.Bine ,bine, treci la subiectul următor.Am început, la fel de încrezătoare.Din raftul memoriei țâșneau cunoștințele adunate acolo după îndelunga toceală a dreptului penal.Si din nou, vocea profesorului m-a întrerupt.Mda, a mormăit Măria Sa, ia spune-mi despre aplicarea legii în spațiu!
Ptiu,n-am scăpat!Legea penală se aplică tuturor infracțiunilor săvârșite pe teritoriul României.Prin teritoriul României se înțelege întinderea de pământ, marea teritorială,
Care este lățimea mării teritoriale? a bubuit vocea Profesorului…
12 mile marine măsurate de la linia de baza stabilită în conformitate cu Convenția…
Bravo, ești singura care a trecut până acum proba orală la Dreptul Penal.
Bravo-ul Profesorului nu a mai avut niciun ecou. Oboseala zilei se așezase grea pe umerii mei iar adrenalina care mă făcuse să uit de foame și de sete dispăruse și ea…
Întunericul se lăsase deja ceea ce, pentru mine, o provincială care nu prea se orienta în capitală, punea o mare problemă.
Am găsit un taximetru și i-am dat șoferului adresa unde trebuia să ajung, fiind temporar cazată la prietenul meu, pe strada Rossini.
( Gioachino Rossini, geniul operei comice care ne-a lăsat Bărbierul din Sevilla).
Taxiul a pornit în cursă și a tot mers.Acul aparatului de taxat se învârtea cu repeziciune.Kilometru după kilometru.În poșetă nu aveam prea mulți bani.Mi-am dat seama că șoferul nu o să rateze ocazia de a jumuli o gâsculiță din provincie, străină de marele oraș, speculând că nu știe deloc drumul spre destinație.
Cartierul Foreasca.Toate străzile arătau absolut la fel Cu ochii pe aparatul de taxat i-am spus șoferului să oprească.Sunteți sigură?m-a întrebat.Absolut am zis, coborând în noapte.
Stiți cumva unde este strada Rosini, vă rog? Repetam întrebarea cu fiecare trecător întâlnit.Toți dădeau din umeri.Ce stradă e aceasta?Strada Glinka, mi s-a răspuns.
La un moment dat, am găsit o cabină telefonică.Am intrat și am format numărul cunoscut.
Unde esti? m-a întrebat .
Sunt pe strada Glinka….
Mult timp, după aceea, când mă aflam într-o situație dificilă, grea, aparent de netrecut, îmi spuneam în sinea mea:Sunt pe strada Glinka…
Acum, la mai bine de 35 de ani distanță, strada Glinka mă face să îi zâmbesc cu înțelegere celei care am fost și amintirii pe care mi-o trezește.