Despre mine
“I would that my life remain a tear and a smile A tear to purify my heart and give me understanding of life sents and hidden things A smile to be a sign of my joy in existence”
N-am vrut să fiu doar o blondă. Am vrut să fiu o blondă deșteaptă. Așa că, ambiția asta a mea m-a făcut să intru, în anul 1987 la Facultatea de Drept a Universității București, la Științe Juridice. Pe atunci, mai exista o secție, Drept Administrativ.
Anul 1989 a fost un carusel amețitor al schimbărilor. Republica Socialistă Romania și societatea socialistă multilateral dezvoltată au dispărut o dată cu căderea regimului dictaturii ceaușiste.
A dispărut și apelativul „tovarășa studentă” înlocuit de „domnișoara studentă”. Intram într-o nouă epocă, democratică, iar legile noi se succedau în ritm cu noua realitate.
Sedusă de noile discipline care și-au făcut loc în tabla de materii, am optat pentru anul cinci de specializare, „Cariera judiciară”. Dreptul civil și penal erau aprofundate și completate. În plus, dreptul comercial, drepturile omului, instituțiile parlamentare, retorică și psihologie judiciară.
După absolvire, am îmbrăcat roba de avocat pe modelul idolului meu de atunci, Vintilă Dongoroz și având în minte strălucirea pledoariilor celebre culese de Yolanda Eminescu, carte apărută la Editura Academiei RSR, în 1973.
Am pledat în cauze civile și comerciale, cu predilecție în cele de fond funciar, cele mai frecvente în orașul alb al aurului negru, cum îmi place mie să-i spun, al Ploieștiului, urbea în care am crescut și în care m-am întors să fac avocatura visul meu din adolescență.
Apoi, am îmbrăcat un timp, roba de procuror, cât să-mi dau seama ce înseamnă principiul subordonarii ierarhice. Ajungând în „leprozeria penală” ca să citez pe dr. Petre Pandrea, jurnalist și avocat penalist (26.06.1904 – 8.07.1968) m-am regăsit ca vocație judecător.
Am făcut magistratura grea, cum îmi place mie să spun, ca judecător penalist, la cele mai grele instanțe, Tribunalul București și Curtea de Apel București.
Pe drumul acesta lung presărat cu restricții, autocenzură și multe renunțări personale, am lăsat cei mai buni și frumoși ani din viață.
Blogul acesta este unul personal, un jurnal de consemnări de amintiri, stări, sentimente, autoanaliză critică, fără pretenții stilistice, fără așteptări și fără a privi în oglinda nemuririi.
Jurnalul unui fost judecător de Curte.